Veste bombă pentru Radu Drăgușin! Jose Mourinho îl vrea la AS Roma: „Este real!”
Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 21 de ani de la Genoa, ar putea ajunge la AS Roma, unde este dorit de către antrenorul Jose Mourinho.
Veste bombă pentru Radu Drăgușin! Jose Mourinho îl vrea la AS Roma
Presa din Italia anunță faptul că Jose Mourinho mai are nevoie de un fundaș central la AS Roma, iar pe lista lui s-ar afla românul Radu Drăgușin.
Italienii susțin că AS Roma ar fi interesată să îl împrumute pe Radu Drăgușin de la Genoa, începând din iarnă, păstrând și opțiunea pentru un transfer definitiv la finalul sezonului.
„Mourinho vrea un fundaș în plus și va fi mulțumit. E vorba de Radu Drăgușin, un stoper de 21 de ani și 1.91m, stâlpul celor de la Genoa și al naționalei României, trecut pe la Juventus. Printre altele, el a ieșit în evidență la victoria cu 4-1 contra Romei, când a oferit un assist.
Interesul pentru Drăgușin este real. Este un jucător tânăr, cu un fizic important, care cunoaște campionatul. Îl admiră pe Van Dijk și ar putea fi succesorul lui Smalling.
S-a adaptat foarte bine la Genoa și a primit inclusiv banderola de căpitan la partida cu Udinese. Roma vrea un împrumut în ianuarie, cu opțiune de transfer definitiv. Transferul lui Drăgușin nu va fi simplu”, a notat publicația Corriere dello Sport.
Cotat la zece milioane de euro de către Transfermarkt, Radu Drăgușin a jucat opt meciuri pentru Genoa în acest sezon din Serie A, după ce a pus umărul la promovarea echipei din Serie B. În stagiunea precedentă, românul a bifat 38 de apariții în liga a doua italiană, reușind să înscrie și patru goluri.
După un sezon în care a fost împrumutat de la Juventus, Genoa a decis să îl transfere definitiv pe Radu Drăgușin în vara acestui an și a plătit suma de 5.5 milioane de euro în schimbul fotbalistului român.
În ultimii ani, Juventus l-a împrumutat pe Radu Drăgușin la Sampdoria, Salernitana și Genoa. Pentru Juventus a prins doar două meciuri în Cupa Italiei, în sezonul 2020-2021 și un meci în Liga Campionilor, cu Dinamo Kiev.
Rivalul lui Radu Drăgușin în lupta pentru transferul la AS Roma este Oumar Solet, fundașul central francez în vârstă de 23 de ani de la RB Salzburg.
Radu Drăgușin, transfer de 40 de milioane de euro?
Viorel Ferfelea a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre posibilitatea ca Radu Drăgușin să ajungă să fie vândut pe zeci de milioane de euro.
„M-aș bucura ca un român să ajungă pe suma asta la o forță a Europei. Dar de ce nu? Dacă stăm să ne uităm ce transferuri a făcut Chelsea… Sute de milioane și sunt niște jucători… Dacă stai să vezi ce greșeli fac și spui «Păi, cum am putut să dăm 130 de milioane de euro pe un astfel de jucător…» De ce să nu sperăm și noi că Radu poate să valoreze 40? M-aș bucura, e un jucător talentat. Are în CV Juventus, echipa națională, a jucat băiatul. Și chiar are calități! Acum, mai trebuie să se alinieze și planetele, pentru că nu e ușor să fii român. Dacă era croat sau sârb, probabil că valora mai mult de 40 de milioane”, a spus Viorel Ferfelea, la ProSport Live.