Sergiu Hanca traversează probabil cea mai bună perioadă din carieră, iar fostul dinamovist a reușit o performanță notabilă, după ce a cucerit Cupa Poloniei.
Cu Hanca și Râpă printre titulari, Cracovia a trecut în finala Cupei de Lechia Gdansk (3-2), după un meci superb, care s-a jucat la Lublin.
Cracovia s-a impus cu 3-2, după prelungiri. Oaspeții au condus la pauză după golul lui Haydary, olandezul van Amersfoort reușind să egaleze în minutul 65.
Finalul timpului regulamentar a fost pe muchie de cuțit. Râpă a avut un gol anulat cu ajutorul arbitrajului video, iar Cracovia a rămas cu un om în plus după eliminarea lui Maloca.
Lechia a dat însă lovitura în 10 oameni, Lipski reușind să marcheze pentru 2-1.
Până la urmă, avantajul numeric s-a văzut, iar Cracovia a împins meciul în prelungiri, după golul reușit de Jablonsky. Wdowiak a înscris al treilea gol pentru Cracovia și a adus trofeul, după reușita din minutul 116.
Deși se simte excelent în Polonia, Sergiu Hanca se gândește să revină la un moment dat la Dinamo: „Mi-e dor de ţară, de momente, mai stau şi mă mai uit, dar nu mi-e dor de fotbalul românesc. Doar la sfârşitul carierei vreau să revin, să-mi închei cariera la Dinamo. Şi Andreea (n.n. – Andreea Hanca, soția fotbalistului) ştie şi lucrurile pe care le doresc de la fotbal. Ştie că viaţa mea e Dinamo. Cariera mea fotbalistică vreau să se încheie acolo. Când îmi voi încheia cariera, nu mă va interesa unde va fi Dinamo”.
Fundașul speră să revină și la naționala României: „Că mă sună cineva sau nu, eu trebuie să dau totul pentru echipa mea de club, să facem totul ca să câştigăm trofee. Iar dacă va fi să fiu convocat ar fi o consecinţă a lucrurilor bune făcut aici„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER