Vezi ce vrea să facă Chelsea pentru a lua banii de la Mutu!

Clubul Chelsea are două variante prin care poate cere executarea
silită a fotbalistului Adrian Mutu, cea mai favorabilă jucătorului
fiind aceea de a propune FIFA și grupării londoneze un plan de
plată, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul spaniol Josep Vandellos,
specializat în drept sportiv.

Hotărârea Tribunalului Federal Elvețian, din 10 iunie, dată în
cazul lui Adrian Mutu, obligat la plata unor despăgubiri de peste
17 milioane de euro plus dobândă, către clubul Chelsea, pentru
încălcarea contractului cu gruparea londoneză, este
irevocabilă.

Astfel, clubul Chelsea poate apela fie la Convenția pentru
recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată
în 10 iunie 1958 la New York, fie la procedura de executare a FIFA
(Federația Internațională de Fotbal), a declarat, miercuri, pentru
MEDIAFAX,
avocatul spaniol Josep Vandellos, specializat în drept sportiv,
colaborator al societății de avocați „Chiuariu și Asociații” din
București.

Potrivit Convenției de la New York, aceasta se aplică recunoașterii
și executării sentințelor arbitrale date pe teritoriul unui alt
stat, decît acela unde se cere recunoașterea și executarea
sentințelor și rezultate din diferende între persoane fizice sau
juridice. Ea se aplică, de asemenea, sentințelor arbitrale care nu
sunt considerate ca sentințe naționale în statul unde este cerută
recunoașterea și executarea lor.

Prin sentințe arbitrale se înțeleg nu numai sentințe date de către
arbitri numiți pentru cazuri determinate, ci, de asemenea, și
acelea care sunt date de către organe de arbitraj permanente,
cărora părțile li s-au supus.

Articolul III al Convenției arată că fiecare dintre statele
contractante va recunoaște autoritatea unei sentințe arbitrale și
va acorda executarea acesteia, conform regulilor de procedură în
vigoare pe teritoriul unde sentința este invocată

În opinia avocatului spaniol, Adrian Mutu ar putea folosi procedura
de excecutare a FIFA, care implică sancțiuni disciplinare.

„În acest caz Mutu ar face bine dacă ar propune FIFA și clubului
Chelsea un plan de plată. Cu asta ar câștiga timp. Dacă nu
plătește, va fi suspendat”
, a adăugat avocatul.

Printr-o decizie din data de 10 iunie 2010, Tribunalul Federal
Elvețian a respins recursul formulat de Adrian Mutu împotriva unei
decizii a Tribunalului de Arbitraj din Sport (TAS). TAS îl
condamnase pe fotbalistul profesionist român să plătească o sumă de
peste 17 milioane de euro către fostul său angajator, Chelsea
Football Club Limited.

În august 2003, Adrian Mutu și Chelsea au semnat un contract de
muncă pentru o perioadă de cinci ani. În 28 octombrie 2004, în urma
unui control antidoping pozitiv, Chelsea a reziliat contractul,
rezilierea având efect imediat. Fotbalistul, care consumase
cocaină, a fost exclus din toate competițiile sportive timp de
șapte luni, notează Tribunalul Federal.

În mai 2006, Chelsea a făcut o plângere împotriva lui Adrian Mutu
pentru a obține despăgubiri pentru încălcarea contractului. Prin
decizia din 7 mai 2008, autoritatea competentă sportivă FIFA a
acceptat parțial cererea clubului londonez. Adrian Mutu a făcut
apel la această decizie, adresându-se TAS. Prin decizia din 31
iulie 2009, TAS a respins apelul și a dispus ca Adrian Mutu să
plătească clubului Chelsea suma de 17.173.990 de euro plus
dobândă.

Și această decizie a fost atacată de Mutu.

Astfel, prin decizia din 10 iunie 2010, Tribunalul Federal a
respins recursul înaintat de Adrian Mutu împotriva sentinței TAS.
Tribunalul a respins argumentele prin care fotbalistul punea sub
semnul îndoielii imparțialitatea a doi din cei trei arbitri care
dăduseră sentința. Pe fond, Tribunalul Federal a amintit că, în
domeniul arbitrajului internațional, nu rejudecă acțiunea, așa cum
ar face-o o jurisdicție de apel, ci verifică doar unele aspecte
limitate pe baza unor fapte constatate în sentința atacată.

În cazul de față, Tribunalul Federal trebuia doar să vadă dacă suma
cerută ca daune și interese de clubul londonez aducea atingere
valorilor esențiale pe care orice ordine juridică trebuie să le
respecte (ordinea publică). Tribunalul a ajuns la concluzia că nu
este cazul, deci recursul fotbalistului român nu era fondat.

În această primăvară, atacantul Adrian Mutu, care mai are contract
cu Fiorentina până în 2012, a fost suspendat nouă luni de
Tribunalul Antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian
(CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea
lui Mutu va expira în luna octombrie.

Potrivit articolului 39 din Codul disciplinar al FIFA, organul care
dictează sancțiunea (Comitetul Disciplinar) decide scopul și durata
acesteia. Sancțiunile pot fi limitate la o arie geografică sau la
anumite categorii de competiții. În afară de cazuri speciale,
durata unei sancțiuni este întotdeauna menționată, iar organul de
decizie trebuie să țină cont de toți factorii relevanți în caz și
de gradul de vinovăție al celui sancționat.

În cazul repetării acțiunii pedepsite, organul de decizie poate
mări sancțiunea.

În cazul dopajului, pedeapsa nu poate fi aplicată pentru mai mult
de opt ani.

Dopajul se pedepsește în concordanță cu Regulamentul Antidoping și
Codul Disciplinar al FIFA.

În cazul nerespectării deciziilor FIFA, financiare sau
non-financiare, vinovatul va plăti cel puțin 5.000 de franci
elvețieni amendă sau va primi un alt termen limită pentru plata
eventualelor despăgubiri. În cazul cluburilor de fotbal, acestea
pot fi depunctate, retrogradate sau pot primi interdicție de a
efectua transferuri.

Publicat: 23 06. 2010, 13:08
Actualizat: 23 06. 2010, 14:34