Victor Becali: „Nici Mutu, nici Marica nu vor veni la Palermo”** Motivele pentru care transferurile nu se vor realiza
Agentul de jucători Victor Becali a declarat, joi, pentru PalermoToday, că este puțin probabil ca atacanții Adrian Mutu (AC Ajaccio) și Ciprian Marica (Schalke 04) să ajungă la echipa US Palermo, informează site-ul calcionews24.com.
„Mutu stă bine la Ajaccio, nu vrea să plece. El a avut în trecut și o polemică cu președintele Zamparini (n.r. – președintele clubul US Palermo, Maurizio Zamparini, l-a făcut „țigan” pe Mutu). Chiar dacă nu are contract cu mine, îl cunosc pe Marica. Nu va veni la Palermo, deoarece are un salariu mare”, a spus Becali.
Presa italiană a scris în ultima perioadă că US Palermo este interesată de achiziționarea atacanților Adrian Mutu și Ciprian Marica.