Victorie mare pentru Șumi! Kayserispor a dat lovitura în prelungiri, după ce a condus cu 1-0 și a avut om în plus pe final. VIDEO | Golul care-l face pe antrenorul român egalul granzilor Turciei
Victorie uriașă pentru Marius Șumudică! Echipa sa, Kayserispor, a dat lovitura în minutul 90+3 al meciului cu Alanyaspor și a egalat din nou la puncte granzii Beșiktaș și Fenerbahce.
Contra locului 12 din campionatul Turciei, Șumi l-a lăsat pe bancă pe Fernando Boldrin, a mizat pe Silviu Lung și Săpunaru și a trecut în avantaj devreme, încă din minutul 21, când Vural a finalizat frumos o acțiune plecată din flancul stâng. Rămasă la conducerea partidei, Kayserispor a deținut controlul, dar vestea proastă a venit în minutul 62, când Aktilic a șutat de la distanță, iar zambianul Lungu a deviat norocos mingea, învingându-l pe Silviu Lung.
Norocul a revenit pentru Șumudică, însă, în minutul 73, când Souza Silva, fundașul central al gazdelor, a văzut al doilea cartonaș galben și a fost trimis la cabine. Imediat, Șumi l-a trimis pe Stojilijkovic în locul lui Cinaz, Kayserispor a început să atace, iar rezultatele s-au văzut în al treilea minut de prelungire!
După o centrare perfectă a lui Vural, Umut Bulut a apărut la prima bară nemarcat, a finalizat foarte bine, l-a învins pe Yilmaz și a adus a șaptea victorie a sezonului pentru Șumudică.
În urma acestui rezultat, Kayserispor ajunge la 26 de puncte și e din nou egala lui Beșikștaș și Fenerbahce, pe locul al treilea.
- Alanyaspor: Yilmaz – Alkilic, Fofana, Souza Silva, N’Sakala – Sackey, Yalciner – Karaca, Akbaba, Nefiz – Lungu (Coban 71)
- Kayserispor: Silviu Lung Jr. – Tiago Lopes, Săpunaru, Kana-Biyik, Turan (Boldrin 70) – Badji, Cinaz (Stojilijkovic 75) – Mendes, Turuc, Vural – Umut Bulut (Espinoza 90+5)