Fundașul Dragoș Grigore a înscris pentru formația Al Sailiya, care a pierdut, joi, cu scorul de 2-1, în deplasare, cu Al-Kharitiyath, într-un meci disputat în etapa a 20-a din campionatul Qatarului.
Dragoș Grigore a deschis scorul pentru formația sa, în minutul 17. Internaționalul român a reluat cu capul de la prima bară, în colțul lung, după o centrare din corner. Gazdele au revenit, însă, și au marcat prin Mahmoud Saad și Mohammed Abdulrahman, în minutele 31, respectiv 49.
Dragoș Grigore (30 de ani), care a evoluat tot meciul, a ajuns la două goluri înscrise în acest sezon din campionatul Qatarului.
Integralist a fost și mijlocașul Valentin Lazăr (27 de ani), fotbalist împrumutat în această iarnă de Al Sailiya de la Dinamo. A fost al patrulea meci jucat de Lazăr în Qatar.
În urma acestui rezultat, Al Sailiya rămâne pe poziția a 9-a, cu 20 de puncte, în timp ce Al-Kharitiyath se află pe 11, cu 19 puncte.
Click aici pentru golul lui Grigore
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER