VIDEO | Gardoș, deja titular la Southampton? Șefii clubului au anunțat numărul pe care îl va purta în acest sezon
Florin Gardoș a semnat joi cu Southampton, după ce „sfinții” au plătit circa 7,5 milioane de euro în schimbul său. Fostul fundaș al Stelei a fost „luat în primire” deja de antrenorul Ronald Koeman și de staff-ul media al echipei din Premier League, oferind deja primele declarații în postura de nou jucător. Interesant este că, având în vedere data transferului – cu doar două zile înainte de startul sezonului, „sfinții” i-au dat deja și numărul cu care va juca în acest sezon, este vorba de numărul 5, purtat în sezonul trecut de Dejan Lovren, fundașul croat care a plecat la Liverpool pentru 20 de milioane de euro în această vară. Ar putea fi, totodată, un semn că Gardoș va fi titular de drept la Southampton, odată ce se va recupera după accidentare.
„Southampton este o echipă care a avut un sezon bun stagiunea trecută, deci nu a fost o decizie greu de luat pentru mine. Întotdeauna am afirmat că un transfer în Premier League ar înseamna un pas uriaș în cariera mea și un vis devenit realitate. Am avut noroc și acum mi-am îndeplinit visul. Este una dintre cele mai fericite zile din viața mea”, a declarat Gardoș pentru site-ul oficial al clubului englez.