Guangzhou R&F, echipa lui Cosmin Contra, a pierdut al doilea meci consecutiv în Grupa F a Ligii Campionilor Asiei, scor 0-1, contra coreenilor de la Seongnam. E al doilea eșec pe teren propriu pentru Contra în competiție și al treilea în total, Guangzhou îndepârtându-se de calificarea în faza următoare a competiției
Ceea ce părea un debut excelent pentru Cosmin Contra – victorie la primul meci în Liga Campionilor Asiei, calificarea în grupele competiției, dar și succesul din prima etapă a Ligii chineze – a dispărut imediat. Eșecul din a doua etapă a campionatului, scor 0-1 cu Shanghai Shenhua, a fost dublat de încă o înfrângere, cu același scor, în Grupa F a Ligii Campionilor Asiei.
Astfel, în meciul disputat marți după-masă, Guangzhou a cedat surprinzător, scor 0-1, cu Seongnam, coreenii care câștigaseră cu 2-0 și meciul cu Gamba Osaka, din runda precedentă. Unicul gol al partidei a fost marcat de atacantul coreean Hwang Eui-Jo, în minutul 26. Astfel, situația din Grupa F este una bizară. În frunte se află thailandezii de la Buriram United (6p) și coreenii de la Seognam (6p), urmați de Guangzhou (3p) și Gamba (0p). Mâine are loc meciul dintre Buriram și Gamba Osaka.
Doar primele două echipe se califică în faza următoare a competiției, iar Guangzhou va trebui să câștige cu Seongnam și Buriram în deplasare pentru a avea speranțe.
Interesant e că echipa lui Contra a obținut o singură victorie pe teren propriu în acest sezon, un 3-0 cu singaporezii de la Warriors în turul preliminar al Ligii Campionilor Asiei. În rest, Guangzhou a pierdut cu 2-1 cu Buriram, 1-0 cu Seongnam (ambele eșecuri în Liga Campionilor Asiei) și 1-0 cu Shanghai Shenhua în campionat.
Guangzhou R&F – Seongnam 0-1 (Hwang Eui-Jo 26)
Guangzhou: Liu Dianzuo – Tang, Zhang, Jang, Jiang Zhipeng – Chang (Zhang Shuo 81), Park Jong-Woo, Wang, Jiang Ning – Michel (Feng Zhuoyi 86) – Hamdallah
Seongnam: Park Jun-Hyuk – Kim Tae-Yoo, Lim, Yun Young-Sun, Park Tae-Min – Kim Do-Heon (Kim Seong-Jun), Jung Sun-Ho, Kim Cheol-Ho, Kim Dong-Hee (Kwak Hae-Sung 90+1) – Pajeu (Kim Dong-Sub 58), Hwang Eui-Jo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER