VIDEO | Keșeru are Bulgaria la picioare! Românul a punctat de două ori în ultimul meci al campioanei

Claudiu Keșeru a ajuns duminică la cota 16 în actuala ediție a campionatului bulgar, după ce a reușit o dublă ă în deplasarea cu Etar, câștigată cu 6-0 de Ludogoreț. Atacantul român a reușit astfel să pună capăt unei serii de două meciuri fără gol marcat.

Keșeru a deschis scorul după numai cinci minute, reușind să îndeplinească o simplă formalitate. Vura a fost angajat în marginea careului, a trimis în șase metri, iar românul a împins balonul în plasă pentru 1-0. A doua reușită a românului a venit în minutul 74, la scorul de 4-0. Atacantul a punctat din situație de unu la unu cu portarul advers. Pentru Ludogoreț au mai înscris Vura (24′, 39′), Anicet (58′) și Swierczok (88′).

Keșeru a ajuns astfel la 16 goluri înscrise în 22 de etape. Succesul cu Etar a readus-o pe Ludogoreț pe primul loc, cu un avans de trei puncte față de ȚSKA Sofia, care în această etapă și-a adjudecat derby-ul cu Levski. Golgheter în campionat este brazilianul Karanga de la ȚSKA, cu 23 de goluri, în timp ce Keșeru ocupă locul secund.

CLICK AICI PENTRU VIDEO

Claudiu Keșeru a refuzat mai multe oferte în iarna trecută, din Turcia, din Golf și din MLS, pentru a continua în Bulgaria alături de Ludogoreț. Atacantul de 31 de ani a semnat o nouă înțelegere, care e valabilă până în 2020.

Publicat: 18 03. 2018, 20:10
Actualizat: 18 03. 2018, 20:11