Podolski a avut o fază cu care poate concura liniștit la ratarea anului. Atacantul lui Galatasaray n-a reușit să înscrie în poarta goală, din câțiva metri, îm meciul cu Genclerbirligi – echipă la care este legitimat și Iasmin Latovlevici.
În această etapă, Galatasaray a primit vizita lui Genclerbirligi, echipă care anul trecut a ajutat-o să ia titlu, după un meci dubios, în care portarul s-a făcut că nu poate ajunge la o minge. Și meciul de sămbătă seară a avut accente curioase.
Cu Latovlevici integralist, Genclerbirligi a deschis scorul în minutul a deschis scorul în minutul 37, prin Kabir, și oaspeții au condus la pauză. Galatarasay a revenit însă spectaculos în repriza secunsdă. Kisa (50), Chedjou (53), Oztekin (68) și Yilmaz (86) au asigurat o victorie a Galatei cu 4-1. Cei care au pariat 2 pauză / 1 final au dat lovitura.
Podolski n-a marcat, dar a reușit și el să iasă în evidență. Fostul atacant al lui Arsenal a ratat cu poarta goală, din doar câțiva metri. A fost o centrare de pe partea dreaptă, de lângă Latovlevici, portarul lui Genclerbirligi a ieșit aiurea, mingea a ajuns la Podolski, care n-a reușit să o împingă în poarta goală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER