VIDEO | Maxim e în formă maximă: românul, la al doilea gol pentru Stuttgart în meciurile de pregătire. Execuție perfectă din lovitură liberă

This browser does not support the video element.

Alexandru Maxim demonstrează că merită un loc de titular la VfB Stuttgart. Mijlocașul român are o evoluție foarte bună în meciurile de pregătire și se află deja la al doilea gol pentru trupa germană.

Maxim a marcat golul victoriei în primul meci amical susținut de Stuttgart, partida cu Darmstadt (scor 2-1) și a recidivat și în confruntarea cu Erzgebirge Aue de ieri (scor 1-0). Ambele goluri au fost marcate prin execuții similare, din lovituri libere, din apropierea careului. Singurul meci de pregătire în care nu a marcat Maxim a fost partida cu Pirmasens.

Alexandru Maxim (24 de ani) a fost achiziționat de VfB Stuttgart pe 31 ianuarie 2013 pentru 1,5 milioane euro. Maxim a jucat 47 de meciuri pentru nemți și a înscris 10 goluri.

sursa video: ardmediathek.de

Publicat: 24 07. 2014, 12:10
Actualizat: 24 07. 2014, 12:18