VIDEO | Olăroiu, blocat din drumul către tripla istorică de Mirel Rădoi. Al Ain a câștigat Cupa Președintelui

  • Derby cu români în Emiratele Arabe Unite. Al Ahli, echipa condusă de Cosmin Olăroiu, a fost oprită din drumul către al treilea trofeu al sezonului de către Al Ain, formație la care evoluează Mirel Rădoi.

Olăroiu reușise să câștige titlul și Cupa Ligii Golfului, dar fosta sa echipă l-a blocat în drumul către o triplă istorică. Al Ain a câștigat cu 1-0, unicul gol al meciului fiind marcat de ghanezul Asamoah Gyan.

Cătălin Răducanu, asistentul lui Olăroiu, a declarat după meci că echipa sa nu a avut noroc.

„Am ratat două mari ocazii, astăzi nu am avut noroc. Suntem un pic supărați, dar asta e viața. Suntem mândri de ceea ce am realizat în acest sezon”, a spus Cătălin Răducanu, conform Gulfnews.com

Publicat: 18 05. 2014, 22:09
Actualizat: 19 05. 2014, 20:40