Fundașul român Mihai Neșu a marcat golul al treilea al meciului FC Utrecht – NEC Nijmegen, scor 4-0 (1-0), disputat, duminică, în cadrul etapei a XV-a a campionatului Olandei.
Golurile au fost marcate de Van Wolfswinkel ’22 (penalty), Duplan ’84, Neșu ’85 și Demouge ’90. FC Utrecht a jucat în superioritate numerică din minutul 21, după eliminarea lui Otten.
Neșu a evoluat pe toată durata partidei.
Formația Steaua București a întâlnit echipa FC Utrecht, în grupa K a Ligii Europa, la 21 octombrie, în deplasare, scor 1-1, și la 4 noiembrie, la București, scor 3-1.
NEC Nijmegen a eliminat-o pe Dinamo din Cupa UEFA în sezonul 2008-2009, după 1-0 în Olanda și 0-0 la București.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER