VIDEO Zicu a mai rezolvat un derby pentru ȚSKA cu o „scăriță”! Ianis e tot mai aproape de un record ULUITOR:

This browser does not support the video element.

Atacantul Ianis Zicu a marcat un gol în partida pe care echipa sa, ȚSKA Sofia, a câștigat-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), în fața formației Litex Loveci, în etapa a XIV-a a campionatului Bulgariei. Prin reușite de astăzi, Zicu ajunge la cota 13, în 14 etape și are șanse tot mai mari să devină primul român din istorie care să câștige titlul de golgheter în sezoane consecutive, în campionate diferite.

Zicu, care a fost schimbat în minutele de prelungire ale meciului, a înscris golul doi al învingătorilor, în minutul 77. Scorul a fost deschis de Nelson, în minutul 54.

În urma acestei victorii, ȚSKA Sofia se menține pe locul secund în clasament, cu 35 de puncte, la egalitate cu liderul Ludogoreț Razgrad, dar cu golaveraj inferior.

Sursa Foto&VIDEO sportal.bg

Mediafax

Publicat: 20 11. 2011, 20:43
Actualizat: 20 11. 2011, 20:44