Viitor incert pentru un titular al naționalei. „A spus că este un salariu foarte mare”. Are șanse mari să revină la fosta echipă
Alexandru Chipciu (29 de ani) este împrumutat de Anderlecht la Sparta Praga, dar șansele ca cehii să achite clauza de cumpărare sunt destul de mici. Mijlocașul a declarat că patronul Spartei este speriat de salariul foarte mare pe care trebuie să i-l dea mijlocașului și nu știe dacă îl poate suporta.
Dacă nu va fi plătită clauza, Chipciu se va întoarce la gruparea belgiană în vară, dar nici acolo situația nu este una prea bună. Înaintea împrumutului în Cehia, evoluțiile mijlocașului nu au fost cele mai reușite. „E o situație ciudată. Într-adevăr, nea Giovani a vorbit cu directorul sportiv de la Sparta Praga, iar acesta a spus că este un salariu foarte mare. Apoi, am auzit alte vorbe că președintele nou care a venit a spus că îi place foarte mult de mine.
Dar oricum, dacă Sparta vrea să mă cumpere, eu nu mai pot face nimic. M-am înțeles pentru următorii trei ani. Așa că nu știu ce să spun momentan. Sincer, îmi place și la Sparta, și la Anderlecht. M-am simțit foarte bine„, a declarat Alexandru Chipciu după meciul România – Insulele Feroe, citat de TelekomSport.
Chipciu are un sezon bun la Sparta Praga, pentru care a prins 25 de meciuri, a marcat un gol și a oferit două pase de gol.