Viitorul lui Tătărușanu va fi decis în perioada următoare! Impresaul său a recunoscut: „Sunt oferte pentru el”
Pietro Chiodi, agentul italian al lui Ciprian Tătărușanu, a vorbit despre viitorul fotbalistului pe care-l reprezintă și a recunoscut că evoluțiile consistente ale titularului naționalei l-au adus deja în atenția a mai multor cluburi, după nici măcar un sezon la Nantes.
Tătărușanu a fost fotbalistul care a oferit încredere apărării lui Nantes, fiind foarte apreciat de conducerea „canarilor”. Totuși, titularul naționalei României ar putea schimba din nou echipa, lucru recunoscut de agentul italian: „Tătărușanu are oferte. Au fost discuții cu cei de la Nantes, săptămâna trecută, pentru a vedea dacă vom prelungi sau nu. Tătă nu a putut veni, însă, la întâlnire, pentru că a fost la înmormântare la Davide Astori, astfel că am amânat discuțiile pentru săptămâna viitoare”, a declarat Chiodi pentru DigiSport.
Viitorul lui Tătărușanu va fi decis după câteva întâlniri cu conducerea lui Nantes, care i-ar putea oferi prelungirea contractului: „Sunt oferte pentru el, asta e clar! El este unul dintre cei mai buni portari din Ligue 1. S-a obișnuit în Franța, dar pentru asta mergem la discuții, pentru că vrem să vedem ce vor cei de la Nantes în viitor, ce planuri au, ce oferte avem și noi. Ciprian este ofertat, mai poate juca 4-5 ani, așa că trebuie să vedem ce alegem. A crescut mult în valoare în ultima vreme pentru că a învățat mult jocul de picior de la Paulo Sousa, care mereu începea jocul de la portar”, a adăugat agentul pentru sursa citată.
2019 e anul în care va expira contractul lui Tătărușanu cu Nantes
4 milioane de euro este cota de piață a portarului, conform transfermarkt.de