Cosmin Olăroiu este unul dintre cei mai bine cotați tehnicieni din Golf. A câștigat titlul în Arabia Saudita cu Al-Hilal, dar a fost nevoit să părăsească echipa după un conflict cu șeicii din conducere. Actualmente este antrenorul celor de la Al-Sadd Doha, din Quatar.
Fostul antrenor al Stelei, cu care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, este hotărât să rămână în Asia pentru că este apreciat, dar ia în calcul o despărțire dacă va primi o ofertă avantajoasă din Europa.
„Când o să am o ofertă care să mă convingă să las Asia pentru Europa, o să fac și pasul asta, dar, deocamdată, sunt apreciat aici și e bine să muncești și să trăiești unde ești apreciat. E bine că fotbalul românesc mai este căutat în țările arabe, într-un moment în care nu prea mai este căutat la niciun nivel”, a spus Olăroiu pentru adevarul.ro
Olăroiu nu a uitat de echipa sa de suflet și speră ca Victor Pițurcă să reușească în încercarea de a duce Steaua acolo unde îi este locul.
„Viitorul Stelei cu Pițurcă depinde de cum va munci Pițurcă, depinde de jucători, depinde de șansă, sunt mulți factori. Eu sper că Pițurcă să reușească”, a mai spus antrenorul în vârstă de 41 de ani.
Vorbind despre echipa națională, Olăroiu crede că Mutu este jucătorul care poate face diferența, iar Răzvan Lucescu nu ar trebui să renunțe la un astfel de jucător.
„E singurul jucător român în momentul de față care poate face diferența într-un meci! Sunt de acord cu selecționerul în deciziile pe care le ia în aplicarea disciplinei, însă trebuie să ne gândim bine dacă putem înlocui un fotbalist ca Mutu. Chivu e senzațional și sunt mulți alți jucători foarte buni, dar Mutu este un om de atac, dă goluri și face diferența. În România nu văd alți fotbaliști de genul asta”, crede Olăroiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER