Vine „curățenia de vară” la Spurs. Ce se întâmplă cu Vlad Chiricheș. Anunț de ultimă oră făcut în presa din Anglia
- După un nou sezon în care, cel mai probabil, va rata calificarea în Champions League, Tottenham pregătește „curățenia de vară”. Vlad Chiricheș are, însă, postul asigurat, britanicii de la „Here is The City” susținând că românul va fi unul dintre oamenii cheie în jurul căruia se va construi noua echipă.
Plecarea lui Bale la Real pentru aproape 100 de milioane de euro a creat premisele unor transferuri sonore pe White Hart Lane. Din nefericire pentru Spurs, nu a existat o strategie extrem de coerentă în ceea ce privește achizițiile, astfel că mulți jucători, în ciuda faptului că au fost aduși pe sume importante, nu au dat randament.
Tim Sherwood a primit asigurări că va primi credit și din vară, dar există o serie de indicii că oficialii „albilor” vor încerca aducerea unui tehnician cu nume, care să se ocupe de noua față a echipei. Odată cu venirea noului antrenor, se va schimba și strategia, în sensul că mulți dintre fotbaliștii împrumutați se vor întoarce și vor primi o șansă de a demonstra de ce sunt în stare.
Totuși, Vlad Chiricheș nu trebuie să își facă griji, susține sursa citată, care îl consideră un fotbalist inamovibil în noul proiect. Chiar dacă a fost accidentat o perioadă lungă, internaționalul român a demonstrat că are un potențial imens, iar board-ul lui Spurs e perfect conștient de acest aspect.
„Din vară, vom asista la o altă față a lui Spurs. Echipa are în acest moment foarte mulți jucători împrumutați, iar o parte dintre ei se vor întoarce în vară și, judecând după prestațiile din acest sezon, au șanse să se impună în primul „11”.„, notează hereisthecity.com, care îi enumeră pe jucătorii care au o bună oportunitate de a arăta ce pot în stagiunea viitoare, în tricoul formației de pe White Hart Lane: Lewis Holtby, Tom Carroll, Iago Falque, Jake Livermore sau Benoit Assou-Ekotto.”Chiar și așa, fotbaliști ca Paulinho, Christian Eriksen sau Vlad Chiriches au demonstrat că au calitate și nu ar trebui să își facă griji. Ei sunt văzuți drept jucători cheie și, mai important, au posibilități mari de a progresa”, garantează presa britanică.