Vine la Dinamo? „Kiriță a dat viață”!** Vezi ce scriu turcii despre golul fostului „câine”
Giani Kiriță a dezvăluit că s-ar întoarce oricând la prima sa
dragoste, Dinamo. Până să revină în Ștefan cel Mare, Kiriță este
acum rugat de turci să rămână la Bursa! Deși a jucat doar câteva
minute cu Gaziantep, Kiriță a marcat golul victorie și are presa la
picioare!
„Kiriță a dat viață!” este titlul unui articol apărut pe site-ul
postului de televiziune NTV, în care se subliniază că românul a
adus echipei sale cele trei puncte, înscriind imeidat după ce a
intrat pe teren.
Cotidianul Bursa Hakimiyet notează că faptul că Kiriță a marcat la
primul său contact cu mingea este „ca o binecuvântare”.
„Poate că Kiriță se gândea să plece, deoarece nu era
folosit de antrenor, iar acum gândește altfel. Acest gol este
extrem de benefic atât pentru el cât și pentru Bursaspor”,
menționează jurnalul turc.
Ziarul Kent, tot din Bursa, îl consideră pe Giani Kiriță unul
dintre cei mai buni jucători din teren la meciul de sâmbătă, deși
românul a evoluat abia din minutul 78. Kiriță a fost notat de Kent
cu 7, la fel ca alți trei fotbaliști de la Bursaspor – Omer
Erdogan, Ozan Ipek și Ali Tandogan.
Cotidianul Milliyet notează că Giani Kiriță „și-a pus amprenta
asupra jocului”, marcând la „aproximativ 30 de secunde” după ce a
intrat pe teren. „Un minut, un gol”, a titrat Milliyet.
„Kiriță a dărâmat-o pe Gaziantepspor” este titlul
unui articol din Hurriyet, care i-a acordat românului două
stele.
Giani Kiriță a marcat unicul gol al partidei câștigate de echipa
sa, Bursaspor, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), în
fața formației Gaziantepspor, în etapa a XIII-a a campionatului
Turciei.
Kiriță a înscris unicul gol al meciului, în minutul 80.