Vlad Chiricheș a debutat pentru Sassuolo în etapa a 3-a din Serie A. Căpitanul naționalei României a fost integralist în partida cu AS Roma, din deplasare, dar nu și-a putut salva echipa de la înfrângere. Romanii s-au impus cu 4-2.
Gazdele au forțat încă din prima repriză, când au marcat toate cele 4 goluri. Au fost patru marcatori diferiți pentru formația antrenată de Paulo Fonseca: Cristante (min. 12), Dzeko (min. 19), Mkhitaryan (min. 22) și Kluivert (min. 33). În partea a doua, Sassuolo a jucat cartea atacului, dar nu a fost suficient. A punctat de doar două ori, prin Berardi (min. 53 și 72).
Echipa lui Vlad Chiricheș se situează pe locul 12 în Serie A, cu 3 puncte, la două de ultimul loc retrogradibil, ocupat în acest moment de Fiorentina. În următoarea etapă, Sassuolo primește vizita formației Spal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER