Vlad Chiricheș a prins o zi modestă în duelul cu Inter, iar fundașul lui Sassuolo a primit doar nota 5, după ce a greșit la ambele goluri ale gazdelor, care s-au impus cu scorul de 2-1, pe teren propriu.
Jurnaliștii din Italia au remarcat că internaționalul român a greșit atât la golul lui Lukaku, cât și la reușita semnată de Martinez, în repriza secundă.
Romelu Lukaku a fost un adevărat coșmar pentru Chiricheș și a deschis scorul chiar de lângă fundașul nostru, iar apoi Lautaro Martinez l-a depășit pe fotbalistul lui Sassuolo și a lămurit lucrurile, cu golul din partea a doua a meciului.
După meciul dintre Inter și Sassuolo, internaționalul român, criticat după eșecurile cu Germania (0-1) și Armenia (2-3), a primit nota 5, cea mai mică notă dintre toți jucătorii.
„Mai întâi, l-a pierdut din marcaj pe Lukaku. Și petrece restul meciului alergând după belgian. A încercat să-l oprească prin toate metodele, dar nu a reușit niciodată să-l blocheze. La contraatacul de 2-0, nu reușește să-l împiedice pe Lautaro Martinez să înscrie”, a fost comentariul celor de la tuttomercatweb.com, la finalul restanței din Serie A.
„Chiricheș a sunat adunarea pe teren: ‘Nu am venit aici ca să pierdem!’, a urlat fundașul român ca să-și motiveze coechipierii, dar a avut imediat ghinion pentru că Lukaku a deschis scorul din centrarea lui Young de pe stânga. Inter a fost din nou în zodia Lu-La: assist al lui Lukaku și șut violent al lui Lautaro, care-l învinge pe portarul Consigli, după ce îl depășise pe Chiricheș”, a scris Gazzetta dello Sport, după victoria obținută de Inter cu Sassuolo, scor 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER