Fostul coleg de la Dinamo vorbește despre situația lui Adrian Mutu, care a fost lovit de menținerea deciziei de plată a amenzii de 17 milioane de euro de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Vlădoiu crede că această sancțiune este o răzbunare a celor de la Chelsea și este de părere că londonezii nu ar fi trebuit să aibă astfel de pretenții, având în vedere că ei l-au dat afară de la club, după suspendarea acestuia, în urma consumului de cocaină.
„E o situație foarte grea pentru Adrian Mutu. Nici el nu are de unde să dea așa mulți bani. Un fotbalist care câștiga atâția bani îi și cheltuie foarte repede. Suma asta e greu să o și numeri, d-apoi să mai fii și în poziția lui Adrian, să fii nevoit să o și plătești. Mi se pare aberant să ai de plătit 17 milioane de euro. Mi se pare o răzbunare a celor de la Chelsea. Având în vedere că a fost dat afară de la echipă, nu știu de ce se cere această sumă”, a declarat Vlădoiu pentru Sptfm.
Fostul internațional precizează că va fi foarte greu că Mutu să își poată plăti amendă pe care o consideră exagerată.
„Nimeni nu poate spune că Adrian nu a greșit. Nu am fost fan Mutu niciodată, dar mă gândesc ce înseamnă pentru el și pentru familia lui, dar și pentru viitorul lui. Nici nu știu ce înseamnă să plătești o asemenea sumă. E o sumă fabuloasă și nu știu dacă mai există un asemenea caz, că un fotbalist sau chiar om de afaceri să fie nevoit să plătească o sumă atât de mare ca amendă”, a mai spus fostul fotbalist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER