Vorbesc aceeași limbă!
Ultimele patru meciuri ale lui Stuttgart, indiferent de competiție, au însemnat și tot atâtea prezențe în primul unsprezece pentru românul Marica.
Motivul pentru care ex-dinamovistul a revenit printre titularii grupării șvabe se numește Markus Babbel (foto mic), fostul secund al demisului Armin Veh și actualul principal. Antrenor tânăr, de 36 de ani, Babbel a fost unul dintre puținii oameni din staff-ul fostului tehnician care discuta constant cu Ciprian. Conform mărturiei unora dintre apropiații internaționalului român, acesta a rămas surprins în momentul în care a ajuns la Stuttgart și a descoperit că antrenorul principal și mulți dintre colaboratorii acestuia nu vorbeau engleza. Și cum, între timp, relația dintre Marica și Armin Veh s-a deteriorat, singura sursă de dialog pentru românul nostru a fost Markus Babbel.
„Te pregătești pentru tine”
„La un moment dat, Ciprian se simțea singur, fără încredere în forțele proprii. Nimeni nu mai discuta cu el, nici din conducere, nici din staff. Sesizând momentul greu prin care trecea, Babbel s-a apropiat și mai mult de Ciprian. Au început să discute tot mai des. Îi spunea că nu trebuie să pună la suflet ce i se întâmplă, că trebuie să se pregătească pentru el. Apoi, când a ajuns antrenor principal, i-a dat încrederea de care avea nevoie”, ne-au declarat apropiați ai jucătorului. Interesant este că Babbel l-a trecut pe bancă tocmai pe golgheterul Mario Gomez, inclusiv la derby-ul cu Bayern, fiind folosit pe postul preferat: atacant central. Refăcut după accidentarea din ultima etapă, Ciprian va fi titularizat mâine, în partida din Cupa UEFA cu Standardul lui Bölöni.
6 goluri a marcat Ciprian Marica în acest sezon pentru Stuttgart în toate competițiile