„Vreau să câștig totul cu Inter”

Lunga absență de pe gazon s-a încheiat pentru Cristi Chivu, iar întoarcerea sa se va produce chiar în seara aceasta, într-un meci în care echipa sa, Inter Milano primește vizita Cataniei, unde antrenor este Walter Zenga și la care evoluează și Nicolae Dică.

Probabil, Cristi Chivu va intra pe parcursul meciului. Anticipând acest lucru, ziariștii italieni au vrut să afle mai multe direct de la sursă. Iată traducerea interviului acordat de fostul jucător al Romei site-ului Tuttosport.

TS. Salut, Cristi, ce mai faci? Dar umărul tău?
C. C. Multumesc, bine. Sunt refăcut sută la sută. Oricum, dacă vrei să știi, ma simt mult mai bine decât în finalul sezonului trecut…

TS. Ești un meseriaș, genul de jucător care place unui antrenor cu idei moderne asupra jocului, dar aș vrea să stiu o chestie. Ție ce-ți place să joci mai mult? Fundaș de bandă, central, sau mijlocaș?
C. C. Păi, nu-i niciun secret. Mă simt adaptat perfect postului de fundaș central. Pe de altă parte, este evident că un jucător are datoria să ajute echipa și, din acest punct de vedere, am evoluat de fiecare dată acolo unde a fost nevoie de mine.

TS. Joci într-o echipă mare, ești înconjurat de super jucători. De exemplu, apropo de apărare, ai avut ceva de învățat de la Cordoba sau de la Materazzi? Cu care dintre ei îți place mai mult să faci pereche?
C.C. Aici este un club de campioni și în fiecare zi ne pregătim tocmai în ideea de a ne autodepăși. Credeți-mă că nu glumesc deloc atunci când spun că în fiecare zi învățăm câte ceva unul de la celălalt.

TS. Internazionale are două mari obiective: campionatul și Champions League. Tifosii ar dori "lo scudetto" și un drum cât mai lung în Ligă, eventual trofeul. Dacă tu ai putea alege, fii sincer, ce ai prefera?
C. C. Am șansa să evoluez intr-o mare echipă. Este clar că dorim să câștigăm totul.

TS. Muntari, Quaresma și Amantini Mancini. Trei fotbaliști pur sânge. Care dintre ei te-a impresionat cel mai mult în scurta perioadă de când au venit pe Meazza?
C.C. Sunt trei achiziții care reprezintă ceva valoros adăugat la un altceva cel puțin de același nivel. Socotiți și Dvs rezultatul adunării și veți avea răspunsul.

TS. Cine a avut cea mai bună campanie de transferuri?
C. C. Asta se va vedea la sfârșitul campionatului.

TS. De cine te temi cel mai mult dintre Milan, Juventus și Roma?
C. C. Campionatul italian este o competiție dificilă, sunt multe formații tari și care și-au propus obiective importante. Inter îi respectă pe toți, dar nu ne temem de nimeni. Nici în Europa, nici în Italia.

TS. Balotelli, Pato și Giovinco. Ce sfat le-ai da ca să explodeze?
C. C. Dacă este vorba de a da cuiva povețe, atunci o sa vă rog pe Dvs, ziariștii, să îi lăsați să crească fără să îi înspăimântați punând presiune asupra lor.

TS. Acum chiar ultima întrebare… mulțumindu-ți și strângându-ți mâna, te rog, spune-mi, ai mirosit un tânăr super talentat în țara ta de origine?
C. C. În România sunt foarte multe talente, tineri care ar putea juca fără probleme în Serie A. Dar, e treaba scouter-ilor cluburilor de aici, din Peninsulă, să îi găsească.

Publicat: 13 09. 2008, 15:43
Actualizat: 14 09. 2008, 09:47