Zanetti a râs de Lucescu!
Javier Zanetti a mărturisit că cel mai hilar moment din cariera
sa a fost în 1998, când coechipierul său, nigerianul Taribo West
(foto jos), i-a aruncat tricoul în față lui Mircea Lucescu, după ce
fusese scos de pe teren de antrenorul român într‑un meci cu
Vicenza.
Căpitanul lui Inter joacă azi cu Bologna a 519-a partidă din
cariera sa impresionantă. De 16 ani în tricoul lui Inter,
„Tractorul” a fost întrebat ieri de presa din Italia care a fost
cel mai amuzant moment din cariera sa. Fără să stea pe gânduri,
argentinianul a răspuns: „Cel mai mult am râs în timpul
unui meci cu Vicenza în 1998. Taribo West a fost foarte nervos
pentru că Mircea Lucescu l-a scos de pe teren și i-a aruncat
antrenorului tricoul în față. Nu mă mai puteam opri din
râs!„, a povestit amuzat Zanetti. Cât despre cel mai trist
moment al carierei, căpitanul lui Inter a declarat că accidentarea
lui Ronaldo în meciul cu Lazio din 2002 l-a întristat cel mai
tare.