Surprize mari în Cupa Germaniei: Borussia Dortmund și Leipzig, eliminate! Haaland a marcat din nou
Partidele din Cupa Germaniei au programat aseară patru partid, două dintre ele oferind surprize. Werder Bremen, ca și în sezonul trecut, a fost echipa care a eliminat-o pe Dortmund, iar fostul lider din Bundsliga, Leipzig, a cedat și ea pe terenul lui Eintracht Frankfurt.
Un gol la 20 de minute, media lui Haaland de când a venit la Borussia Dortmund
Haaland a înscris prima reușită a Borussiei în duelul cu Werder Bremen, însă nu a fost suficient pentru formația antrenată de Lucien Favre. Dortmund a pierdut, scor 2-3, și a fost eliminată din Cupă, după ce în minutele de prelungire Haaland a ratat o ocazie uriașă. Atacantul transferat de la RB Salzburg pentru 20 de milioane de euro a jucat 189 de minute în competițiile interne pentru Borussia Dortmund și a marcat de opt ori în patru partide. Un gol cam la 20 de minute, o performanță extraordinară.
Într-un alt meci, Leipzig a cedat clar pe terenul lui Frankurt. Iată toate rezultatele de aseară:
Eintracht Frankfurt – RB Leipzig 3-1
Kaiserslautern – Dusseldorf 2-5
Schalke – Hertha Berlin 3-2
Werder Bremen – Dortmund 3-2