Televiziunea care transmite în România Copa America. Când are loc turneul din Brazilia
Eurosport România a emis un comunicat, miercuri, prin intermediul căruia anunță că s-a ajuns la o înțelegere pentru drepturile TV de transmitere a competiției Copa America, ediția 2019.
„Spectatorii din România vor să se bucure de cel mai bun conținut sportiv pe tot parcursul anului, iar faptul că suntem deținătorii drepturilor pentru Premier League, Cupa Angliei, iar acum și pentru Copa America, ne transformă în Gazda Fotbalului Englez și a celui Sud-American pe piața locală. De asemenea, pregătim și alte surprize îndelung așteptate de către fanii noștri din România, așa că îi invităm să stea cu ochii pe noi în perioada următoare„, a declarat Andrey Stoychev, Head of Commercial Development, Distribution, Sports and Commercial Operations Discovery CEEMCA.
- Eurosport mai anunță transmiterea Premier League pentru următorii 3 ani, odată cu sezonul 2019-2020. Totodată, postul va transmite și cea mai veche competiție din lume, Cupa Angliei, până în 2021
Copa America va avea loc în perioada 14 iunie – 7 iulie în Brazilia. Componența grupelor:
Grupa A: Brazilia; Bolivia; Venezuela; Peru
Grupa B: Argentina; Columbia; Paraguay; Qatar
Grupa C: Uruguay; Ecuador; Japonia; Chile
În fazele eliminatorii merg primele două clasate și cele mai bune două locuri 3