Statul Togo a depus plângere la Paris împotriva unei grupări separatiste din Cabinda, al cărei conducător este francez, după atacul asupra naționalei de fotbal togoleze, ce a avut loc în luna ianuarie, în Angola.
Plângerea vizează gruparea separatistă Flec-PM (Forțele de Eliberare din Cabinda / Aripa armată), care a revendicat atacul, dar și Confederația Africană de Fotbal (CAF) și pe președintele acesteia, Issa Hayatou.
Potrivit unor surse judiciare, capetele de acuzare sunt „acte de terorism”, „asasinat și complicitate la asasinat”, „atingere adusă involuntar și voluntar vieții altora” și „expunerea altora la riscul de a muri și de a fi rănit”.
Parchetul din Paris a deschis, la jumătatea lunii ianuarie, o anchetă preliminară pentru „apologia actelor de terorism”, după ce secretarul general al grupării Flec-PM, francezul Rodrigues Mingas, a declarat că armele vor continua „să vorbească” după atacul din Cabinda.
Separatiștii din Cabinda au mitraliat autobuzul delegației statului Togo, la 8 ianuarie, chiar înainte de începerea Cupei Africii pe Națiuni (CAN-2010). Ofițerul de comunicare al echipei togoleze, Stanislas Ocloo, și antrenorul cu portarii, Abalo Amelete, au fost uciși în atac, iar mai mulți membri ai delegației togoleze au fost răniți. Fundașul echipei FC Vaslui, togolezul Serge Akakpo, se numără printre persoanele rănite în atacul armat.
Selecționata din Togo s-a retras apoi de la competiția din Angola, la cererea guvernului său. Ulterior, confederația africană a anunțat că reprezentativa togoleză va fi suspendată de la următoarele două ediții ale CAN.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER