Toni Conceicao a trăit de pe teren momentul anului în fotbalul mondial. „Un exemplu pentru toți. Așa sunt jucătorii africani”. Ce spune despre tragedia de la stadion | EXCLUSIV

Momente nemaivăzute s-au petrecut la Cupa Africii, în partida Camerun – Insulele Comore (2-1). Pentru că portarilor din lot nu li s-a permis să evolueze, din pricina infectărilor cu Covid, în poarta celor de la Comore a intrat Chaker Alhadhur, de meserie fundaș stânga, la Ajaccio.

La doar 1,72 metri înălțime, acesta a apărat 5 șuturi pe poarta echipei sale, reușind să țină scorul strâns.

Fundașul a devenit erou pe rețelele sociale și în presa din toată lumea, iar fotografia cu numărul 3 pus peste tricoul cu numărul 16 al portarului este una din imaginile anului în sport.

Toni Conceicao a comentat momentul anului în fotbalul mondial: „L-am felicitat după meci. Nu m-am așteptat”

Selecționerul Camerunului, a vorbit pentru ProSport despre episodul ciudat la care a fost părtaș.

„A apărat bine. Nu m-am așteptat. A avut chiar 3 parade foarte bune. A fost o mare surpriză. L-am felicitat după meci. Este un exemplu pentru toți. A făcut ceva diferit, dar a dat tot ce a putut ca să fie bine. A arătat o mentalitate foarte bună. Așa este jucătorul african. Are mereu mentalitate bună”, a povestit tehnicianul portughez.

Fost antrenor în Liga 1, Toni Conceicao va înfrunta în sferturi Gambia. Speră la un meci mai bun, pentru că n-a fost mulțumit că reprezentativa Camerunului i-a marcat doar două goluri unui portar de ocazie.

„Este un campionat foarte, foarte greu. Echipele de nivel mediu sunt foarte bune și foarte bine organizate. Ei s-au apărat cu 10 jucători în 30 de metri, au jucat pentru rezultat. Echipa mea putea să facă mai bine. Nu a fost la nivelul la care poate să fie”, a declarat Toni Conceicao.

Poarta Insulelor Comore a fost apărată de un jucător de câmp în meciul cu Camerun. Sursă foto: Profimedia

Au fost 8 morți la stadion în Camerun – Insulele Comore, de la Cupa Africii

A fost și partida la care a avut loc o tragedie care amintește de fotbalul din alte epoci. Din cauza organizării precare, spectatorii s-au călcat în picioare la intrarea pe stadion, dar 8 dintre ei au murit și alți 38 au ajuns la spital. Autoritățile au decis să nu mai permită accesul spectatorilor pe acel stadion.

„Când au vrut să intre pe stadion poarta era închisă. Au venit foarte multe persoane și a fost o problemă de organizare. Este oribil ce s-a întâmplat”, a povestit Conceicao.

Publicat: 27 01. 2022, 13:16