CIES Football Observatory a alcătuit un top al celor mai eficiente echipe din 31 de campionate reprezentative din Europa, iar Astra Giurgiu este peste Liverpool, Juventus și Real Madrid. Situația este surprinzătoare atunci când vine vorba despre Chindia Târgoviște. Nou promovata e pe locul 114 și depășește echipe precum Barcelona, Real Madrid și Manchester City.
Sursa mai sus citată a alcătuit un top al celor mai eficiente formații, după ce a comparat media punctelor adunate de aceste pe meci și media punctelor ce era de așteptat s-o obțină, aceasta fiind determinată de mai multe date oferite de InStat.
Astfel, Astra Giurgiu este în fruntea clasamentului ce cuprinde nu mai puțin de 496 de cluburi. Conform celor de la CIES Football Observatory, era de așteptat ca gruparea patronată de Ioan Niculae să adune în medie 1,10 puncte pe meci, dar au bifat 1,95 și diferența este de 0,85. În aceste condiții, Astra Giurgiu depășește grupări precum Benfica (0,71), Liverpool (0,66), Juventus (0,64), Barcelona (0,09), Real Madrid (-0,16) și Manchester City (-0,36).
De partea cealaltă, Chindia Chiajna ocupă locul 114 și este peste Barcelona (locul 174), Real Madrid (357), Manchester City (452), dar și peste formațiile din Liga 1 care se bat pentru câștigarea titlul în fiecare sezon: FCSB (133), Universitatea Craiova (202), Viitorul (239) și CFR Cluj (241). Chindia a ajuns în această postură neașteptată deoarece a avut un punctaj foarte bun (0,95) față de 0,77 cât era de așteptat să îl atingă.
Surprinzător este faptul că FCSB și Universitatea Craiova (202) sunt depășite în acest clasament și de Gaz Metan Mediaș (126), iar Sepsi OSK (237) este peste Viitorul (239), CFR Cluj (241) și Dinamo (298)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER