Tottenham Hotspur vrea să deturneze transferul lui Radu Drăgușin la AC Milan! Anunțul zilei vine din Italia

Tottenham Hotspur, una dintre cele mai renumite echipe din Premier League, ar dori să-l aducă pe românul Radu Drăgușin de la Genoa.

Tottenham Hotspur vrea să deturneze transferul lui Radu Drăgușin la AC Milan! Anunțul zilei vine din Italia

După zvonurile cum că Radu Drăgușin ar putea ajunge la AC Milan/Newcastle United, jurnalistul Nicolo Schira anunță că și Tottenham ar fi interesată de serviciile fundașului român.

„Newcastle l-a urmărit deja pe Drăgușin la două meciuri, iar Tottenham a început să se intereseze de el”, a fost anunțul făcut de Nicolo Schira.

  • Radu Drăgușin are o cotă de piață de 10 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Florin Manea anunța că nu a existat niciun fel de interes pentru Radu Drăgușin din partea celor de la AS Roma: „Nu m-a sunat nimeni de acolo”

Luna trecută, Florin Manea spunea că nu l-a contactat nimeni de la AS Roma în legătură cu posibilul transfer al lui Radu Drăgușin.

„Nu e vorba de un împrumut. La nivelul la care a ajuns Radu, nu se poate să îl împrumute. Barcelona a fost o știre dată de ziare, eu nu știu nimic personal, dar pot să vă confirm că sunt echipe din Anglia, de Premier League, care îl urmăresc. Au fost și echipe din Italia care s-au interesat de el, echipe de top.

Deocamdată, el nu își dorește să plece de la Genoa. Vom vedea. Iarna asta, în niciun caz. O să vedem la vară. Dacă vor veni oferte concrete care să mulțumească clubul, probabil că da, ne vom gândi și la plecare. Deocamdată suntem în negocieri cu Genoa să își prelungească contractul.

Nu m-a sunat nimeni de la Roma, nu știu. Cei de la Genoa trebuie să știe. Treaba cu AS Roma am văzut-o doar în ziare”, a spus Florin Manea, în octombrie, într-un interviu pentru PRO TV și Sport.ro.

Publicat: 16 11. 2023, 17:13
Actualizat: 16 11. 2023, 17:14