Tragedie de proporții! 9 fotbaliști au murit într-un accident rutier! Printre ei se afla și fratele lui Keita, jucătorul lui Liverpool
O tragedie de proporții a avut loc în Africa, toate acestea după ce 9 jucători de la Etoile du Guinee, echipă care evoluează în liga a 2-a, au murit într-un accident rutier.
Fratele lui Naby Keita a murit! Alte 8 persoane și-au pierdut viața
Accidentul de circulație a avut loc la Timbo, un oraș care se află la 250 de kilometri distanță de capitala Conakry, atunci când delegația formației Etoile du Guinnee făceau deplasarea pentru primul meci al sezonului.
Pe lângă cei 9 fotbaliști care au murit în tragicul accident rutier, alte 18 persoane care se aflau în autocar au fost rănite. Printre persoanele care și-au pierdut viața la Timbo se află și Almamy Keita, fratele lui Naby Keita, jucătorul celor de la Liverpool.
Naby Keita a ajuns la Liverpool în iulie 2018 și are contract cu echipa antrenată de Klop până pe 30 iunie 2023. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 42 milioane de euro a fost cumpărat de echipa din Premier League de la RB Leipzig cu 60 de milioane de euro.
Naby Keita a început fotbalul la Horoya AC, iar în august 2013 a făcut pasul către Istres FC. A fost urmărit de RB Salzburg, echipă care a achitat pentru el 1,5 milioane în 2015, iar în 2017 l-a vândut la RB Leipzig cu 29,75 milioane de euro.