Transfer de senzație la FC Barcelona: Dani Olmo, starul naționalei Spaniei, a semnat și are o clauză de jumătate de miliard de euro

Transfer de senzație la FC Barcelona: Dani Olmo, starul naționalei Spaniei, a semnat și are o clauză de jumătate de miliard de euro
Vezi galeria foto - 5 poze

Dani Olmo, starul naționalei Spaniei, a semnat cu Barcelona și va avea la echipa catalană o clauză de jumătate de miliard de euro.

Dani Olmo este noul jucător al Barcelonei, după ce gruparea catalană s-a înțeles cu formația germană Leipzig în privința acestui transfer de senzație.

FC Barcelona a făcut un transfer de senzație, aducându-l pe Dani Olmo, starul naționalei Spaniei

Internaţionalul spaniol Dani Olmo se întoarce la Barcelona după mai bine de un deceniu. El era legitimat la formația germană RB Leipzig din 2020, iar anul trecut își prelungise contractul până în 2027. Catalanii au plătit 55 de milioane de euro pentru aceasstă tranzacție.

„Barcelona și RB Leipzig au ajuns la un acord pentru transferul lui Dani Olmo. Jucătorul va semna un contract cu clubul pentru următoarele șase sezoane, până la 30 iunie 2030, iar clauza sa de cumpărare este stabilită la 500 de milioane de euro.

Dani Olmo revine la Barcelona după o absență de un deceniu. Atacantul a ajuns la La Masia în 2007, de la vecinii de la Espanyol, iar după șapte ani în sistemul de tineret blaugrana a decis să își continue cariera în Croația, semnând pentru Dinamo Zagreb”, a anunțat Barcelona, pe site-ul oficial.

Dani Olmo este foarte fericit că s-a întors acasă

La scurt timp după ce a semnat cu Barcelona și a fost prezentat oficial de președintele grupării, Joan Laporta, jucătorul a oferit și prima declarație oficială.

El a recunoscut că este foarte fericit și că reîntoarcerea acasă este un vis devenit realitate. Dani Olmo a mai transmis că este nerăbdător să înceapă antrenamentele și este foarte mândru că Barcelona a făcut acest efort financiar pentru a-l aduce.

„Este foarte multă calitate aici, vreau să evoluez alături de jucători ca Lewandowski și sunt pregătit să aduc un plus. Obiectivul este să câștigăm trofee, suntem Barcelona și trebuie să concurăm pentru orice”, a mai precizat el, potrivit Sport.

Dani Olmo are în palmares 12 trofee cu echipele de club la care a jucat

În „fișa de prezentare”, Barcelona amintește că Dani Olmo a continuat să se dezvolte ca jucător după ce a plecat de la Barcelona, câștigând cinci titluri, trei Cupe ale Croației și o Supercupă a Croației cu Dinamo Zagreb.

În 2020, talentul său a stârnit interesul cluburilor din toată Europa și, în cele din urmă, s-a mutat la Leipzig. În cele patru sezoane și-a trecut în cont Cupa Germaniei de două ori și o dată Supercupa Germaniei, realizând inclusiv un hat-trick într-o victorie cu 3-0 în deplasare cu Bayern Munchen.

În ceea ce privește naționala, noul jucător al Barcelonei a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Tokyo, câștigând medalia de argint, la CM din 2022 și la EURO 2024, unde a fost golgheterul echipei, cu trei reușite, și a câștigat trofeul.

Publicat: 09 08. 2024, 21:41