Transfer exotic: fosta „perlă” a lui Gică Hagi a plecat din liga a 2-a din India în liga a 9-a din Anglia
Marius Leca, fotbalist crescut la Academia Hagi, a ajuns să joace într-o destinație exotică la finele anului trecut, mai exact la Neroca FC, o grupare din liga a 2-a din India. Leca, până să semneze cu formația respectivă, a fost legitimat și la CS Afumați, echipă din liga a 3-a.
Experiența în India s-a încheiat rapid pentru Marius Leca, care a jucat mai puțin de 80 de minute în tricoul celor de la Neroca FC, iar la data de 14 iulie, conform Transfermarkt, a semnat cu gruparea FC România, în postură de jucător liber de contract, formație din al nouălea eșalon din Anglia, înființată de câțiva români.
Mutarea vine într-un context în care Leca nu a mai jucat la o echipă cu „nume” de la plecarea de la Farul, iar declinul a început cu plecarea de la echipa patronată de Gică Hagi, în vara anului 2022.
„FC România anunță cu entuziasm că fundașul Marius Leca a semnat”
FC România a dat un comunicat în care anunță venirea lui Marius Leca la echipă, în care se prezintă evoluția sa de la juniorat până în prezent, echipele pe la care a trecut, precum și colegii de echipă pe care acesta i-a avut: „FC România anunță cu entuziasm că fundașul Marius Leca (24 de ani) a semnat. Marius a fost de două ori campion național la juniori și a reprezentat România la categoriile de vârstă U18, U19 și U21. De-a lungul carierei sale, a jucat la echipe foarte cunoscute în România, precum Viitorul, Farul și Dunărea Călărași”, se detaliază în postarea celor de la FC România.
Leca a reușit să își adjudece două trofee în perioada petrecută la Farul Constanța, Cupa României, în stagiunea 2018/2019, respectiv Supercupa României la începutul sezonului 2019/2020.
A jucat la națională, acum e în liga a 9-a din Anglia
Marius Leca, fotbalist cu selecții la categoriile de vârstă U18, U19 și U21 ale României nu a reușit nici măcar în liga a doua din România să își găsească o echipă. Crescut la cea mai bună academie de fotbal din țară, cariera lui Leca a intrat pe o pantă descendentă, deși are numai 24 de ani.
Experiența în Anglia, la FC România, poate fi una ce-i va oferi un salt lui Marius Leca pe plan sportiv, însă este greu de crezut că cel despre care Gică Hagi credea că „va deveni unul dintre cei mai buni fundași laterali”, deși a jucat un singur meci la echipa din Constanța, va mai reveni cel puțin la un nivel decent din punct de vedere sportiv.