Mitică Dragomir a anunțat că Gigi Becali poate da lovitura cu un transfer de 10.000.000 de euro, de la FCSB în Premier League.
Fostul președinte al LPF, Mitică Dragomir, este convins că Gigi Becali poate da lovitura, dacă-l vinde pe Joyskim Dawa în Premier League cu 10.000.000 de euro.
FCSB este la un pas de play-off-ul Ligii Campionilor. Echipa lui Gigi Becali a remizat, în deplasare, cu Sparta Praga, și are prima șansă la calificare. Returul are loc pe 13 august, pe Stadionul Steaua. Mitică Dragomir este convins că Gigi Becali poate obține 10.000.000 de euro pe Joyskim Dawa, după prestațiile acestuia din ultimul timp.
„Dawa este jucător de campionatul Angliei! Acum? Zece milioane de euro! După ce a dat și golul ăsta e de zece milioane de euro. E în jur de zece. Eu dacă aș fi la o echipă din Anglia, l-aș lua pe Dawa și ar fi în primii 6-7 fundași ai campionatului englez”, a spus Dragomir, conform Fanatik.
Campioana României a trecut fără niciun fel de emoții în primul tur preliminar al Ligii Campionilor de amatorii de la Virtus, după 7-1 în deplasare și 4-0 acasă.
A urmat dubla manșă cu reprezentanta Israelului, Maccabi Tel-Aviv. Turul a avut loc în Ghencea, iar scorul a fost egal, reușita gazdelor aparținând lui Dawa. În manșa a doua, care s-a jucat în Ungaria, echipa lui Gigi Becali s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat în minutul 90 de Baeten.
Sparta Praga pleca favorită în meciul cu FCSB, care a avut loc marți, 6 august, în Cehia. Dawa a deschis scorul în minutul 61, dar Olatunji a restabilit egalitatea după aproximativ un sfert de oră. Gazdele au marcat și în minutele de prelungire, dar reușita a fost anulată pentru fault în atac.
Joyskim Dawa va fi marele absent al meciului retur cu Sparta Praga, care se va juca pe stadionul Steaua marți, 13 august, de la ora 21:30. El a primit în meciul de la Praga al treilea cartonaș galben în actualul sezon al Ligii Campionilor și va fi suspendat.
Ca urmare, în centrul apărării vor juca Vlad Chiricheș, care a comis multe erori în meciurile pe care le-a jucat în actuala stagiune competițională, alături de Siyabonga Ngezana.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Danemarca. La centru este Morten Krogh, iar acesta va fi ajutat la linii de D. Wollenberg Rasmussen și Steffen Bramsen. Al patrulea oficial este compatriotul lor Mikkel Redder. În camera VAR vor sta olandezii Pol van Boekel și Jochem Kamphuis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER