Transferul lui Deian Sorescu e gata! Unde va juca internaționalul român, după EURO 2024: „Vine și semnează”

Deian Sorescu reacts during the European Championship 2024 Qualifying Round between Romania and Andorra at National Arena in Bucharest, Romania, on October 15, 2023. ROU: Romania V Andorra: Group I - UEFA EURO 2024 European Qualifiers, Bucharest - 15 Oct 2023,Image: 815184585, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Deian Sorescu, component al naționalei României la Campionatul European din această vară, are șansa să facă pasul definitiv în campionatul Turciei. După ce a fost împrumutat în returul stagiunii anterioare de Rakow la Gaziantep, Sorescu poate semna cu gruparea turcă.

Jucătorul care s-a afirmat la Dinamo a evoluat pentru formația la care a antrenat și Marius Șumudică în 17 partide, iar prestațiile sale i-au convins pe oficialii turci să își asigure serviciile jucătorului român și pentru sezoanele următoare.

„S-a ajuns la o înțelegere în ce privește toate aspectele cu fotbalistul român”

Presa din Turcia relatează faptul că transferul lui Deian Sorescu la Gaziantep este aproape sigur, iar acordul dintre cele două formații a fost atins.

„Jucătorul român, care a jucat la Gaziantep în sezonul trecut, va semna un nou contract.”, spun cei de la telgraf.net, publicație din Gaziantep.

Șansele ca Sorescu să devină jucătorul echipei ce s-a clasat pe locul 11 în ediția precedentă din Superliga turcă sunt destul de mari. Cifrele fotbalistului care a trecut și pe la FCSB sunt bune: patru goluri și două pase decisive în numai 17 meciuri jucate în postura de fundaș.

Experiența în Polonia nu a fost de bun augur pentru Sorescu

Deși a evoluat în 51 de meciuri pentru Rakow de-a lungul perioadelor pe care le-a petrecut la fosta campioană a Poloniei, fotbalistul transferat de la Dinamo București pentru suma de 800.000 de euro nu a dat randamentul dorit de club, așa cum subliniază și presa locală: „ Campioana Poloniei a plătit mai mult doar pentru Svarnas, Crnac și Yeboah. Cu toate acestea, Sorescu nu a dat dovadă că este într-o formă bună. Așa că sezonul trecut a fost împrumutat la Gaziantep FK.

Acesta este un alt împrumut, după ce Rakow l-a trimis anterior în țara natală la FCSB pentru a-și recăpăta forma din trecut. Acest lucru, însă, nu a avut niciun efect.”, relatează goal24.pl.

Transferul lui Deian Sorescu vine într-un context bun pentru jucătorul român ce a evoluat numai 33 de minute la turneul final de Campionat European din Germania.

La Rakow nu mai era dorit, contractul său urmând să expire la finalul stagiunii curente, primul său împrumut, la FCSB, nefiind de mare succes, Sorescu evoluând în 18 partide pentru „roș-albaștrii”, însă fără performanțe notabile. Un nou împrumut nu ar fi fost rentabil pentru echipa sa, care nu ar fi reușit să își acopere investiția de acum doi ani și jumătate.

Publicat: 17 07. 2024, 17:35
Actualizat: 17 07. 2024, 18:52