Continuă nebunia: Mircea Lucescu a plecat dimineață la Kiev cu un avion privat! Câte săptămâni au mai rămas pînă la derby-ul cu rivala Șahtior Donețk
Dacă în presa românească se vorbește de demisia lui Mircea Lucescu de la Dinamo Kiev, mass-media din Ucraina insistă pe faptul că Igor Surkis l-a convins pe antrenorul român să continue la titrata formație.
Supercupa Ucrainei cu Șahtior, pe 25 august
În această dimineață, Mircea Lucescu a plecat spre Kiev, la bordul unui jet privat trimis chiar de Igor Surkis, ceea ce confirmă faptul că antrenorul român continuă la formația alb-albastră.
Dacă reunirea lotului este programată miercuri, primul antrenament joi, meciul de debut pentru Mircea Lucescu va fi pe 25 august, chiar cu rivala Șahtior Donețk, iar campionatul este programat să înceapă o săptămînă mai târziu.
Federația de Fotbal a primit acceptul guvernului de a permite accesul spectatorilor la 25 la sută din capacitatea stadioanelor, chiar cu ocazia acestui derby. În 2019, Supercipa Ucrainei a fost câștigată de Dinamo Kiev, după ce a bătut pe Șahtior cu scorul de 2-1.
Presa ucraineană a anunțat care va fi staff-ul tehnic al lui Mircea Lucescu. Cu excepția lui Spiridon, cu care Lucescu a lucrat la Șahtior, ceilalți trei ar fi din vechiul staff al echipei.
Alexandru Spiridon (antrenor secund)
Ognjen Vukojevic (antrenor secund)
Oleh Husyev (antrenor secund)
Mykhaylo Mykhaylov (antrenor cu portarii)
Există informații că moldoveanul Alexandru Spiridon, fostul colaborator al tehnicianului la Şahtior, a renunțat, probabil, speriat de opoziţia lui Şahtior şi a anunţat că declină propunerea. Italianul Diego Longo, fost secund al lui Răzvan Lucescu, ar putea fi acum principalul ajutor.
Lucescu rămâne la Kiev, susține Zaporojanu
De asemenea, presa de la Kiev anunță că Mircea Lucescu rămâne în continuare antrenorul lui Dinamo Kiev, în ciuda faptul că Mircea Lucescu a a anunțat printr-o scrisoare că renunță să mai antrenze în Ucraina.
Arcadie Zaporojanu a recunoscut că antrenorul român a fost îngrijorat de protestul fanilor, dar spune că nu s-a pus problema să renunțe. Impresarul tehnicianului a susținut că patronul lui Dinamo Kiev a intervenit în această problemă și că i-ar fi spus antrenorului român că are toată susținerea lui.
„Aceea a fost o scrisoare privată care a ajuns în presă. Fiind îngrijorat de anumite tensiuni apărute, a trimis sâmbătă acea scrisoare clubului. A vrut să spună că dacă aduce un prejudiciu de imagine clubului nu are rost să se complice.
Apoi a venit răspunsul președintelui Surkis, care i-a transmis că o mână de oameni nu poate să schimbe vectorul și că au pornit la un drum. Acest răspuns i-a dat încredere lui nea Mircea și continuă la Dinamo Kiev”, a precizat Zaporojanu pentru SpotMedia.ro.