UEFA, prima reacție după ce a eliminat-o pe Manchester City din cupele europene. ”Am luat în considerare toate probele!”

UEFA a reacționat după ce a decis să o excludă pe Manchester City din cupele europene pentru o perioadă de două sezoane. Gruparea din Premier League a încălcat fair-play-ul financiar, iar forul continental i-a dat interzis în Champions League și Europa League. Reacția UEFA va fi ultima, cel puțin până când cei de la TAS vor oferi o decizie finală.

UEFA a oferit o primă reacție după ce a eliminat-o pe Manchester City din cupele europene

„Am luat în considerare toate probele și am ajuns la concluzia că Manchester City a săvârșit încălcări grave ale regulamentului de licențiere și fair-play financiar, prin supraevaluarea veniturilor din sponsorizări, în perioada 2012 – 2016. Comisia a constatat, în același timp, că Manchester City nu a cooperat în această anchetă.

Decizia camerei este supusă recursului la TAS, iar dacă Manchester City va exercita acest drept, motivarea deciziei nu va fi publicată înainte de prezentarea deciziei finale a TAS. Astfel, UEFA nu va mai face vreun comentariu pe aceasta temă”, apare în comunicatul celor de la UEFA.

Manchester City merge la TAS

Manchester City a anunțat că va contesta decizia UEFA la TAS. Manchester City își exprimă dezamăgirea față de decizia luată de UEFA, dar nu suntem surprinși de anunțul făcut de forul continental. Mai pe scurt, acesta este un caz inițiat de UEFA, urmărit de UEFA și judecat de UEFA. Clubul va lua o hotărâre imparțială cât mai repede posibil și se va îndrepta către Tribunalul de Arbitraj Sportiv(TAS)”, este doar o parte din comunicatul celor de la Manchester City.

Pe lângă faptul că Manchester City a fost exclusă din cupele europene pentru două sezoane, formația din Premier League a primit și o amendă uriașă, de 30 de milioane de euro. Decizia UEFA nu este definitivă, iar oficialii campioanei Angliei au posibilitatea de a o ataca la TAS.

Publicat: 15 02. 2020, 10:25
Actualizat: 15 02. 2020, 10:26