Aflat în ultima lună de contract cu Los Angeles Galaxy, Zlatan Ibrahimovic ar putea avea o destinație neașteptată. Suedezul este curtat de mai multe cluburi, cele mai multe fiind din Italia, țară despre care Zlatan a afirmat în mai multe rânduri că și-ar dori să evolueze din nou.
Dacă până mai ieri, AC Milan părea cea mai aproape de transferul atacantului, un interviu acordat de acesta în revista GQ Italia, în care nu confirmă și nici nu infirmă interesul diavolilor rossoneri, urmat de reacția pe Twitter a clubului Fiorentina, schimbă total situația.
„Voi merge la o echipă care trebuie să câștige din nou, care trebuie să-și reînnoiască istoria, care caută o provocare împotriva tuturor. Numai în acest fel voi putea găsi stimulii necesari pentru a vă surprinde din nou.
Ca fotbalist, nu este doar o chestiune de alegere a unei echipe, există și alți factori care trebuie să se încadreze. Chiar și în interesul familiei mele. Ne vedem curând în Italia”, a declarat Zlatan.
Imediat după ce reacția gigantului suedez a luat amploare, cei de la Fiorentina au publicat pe Twitter o imagine din trecut, în care îl prezintă pe Ibra cu tricoul viola pe umăr, însoțită de mesajul „abia așteptăm să te avem din nou în Italia”.
Anunțul vine în contextul în care Fiorentina are în componența lotului mai mulți fotbaliști tineri, iar aducerea de jucători maturi, care au confirmat, ar putea reda un plus echipei. La Firenze, Ibrahimovic ar putea fi coleg cu Franck Ribery.
Looking forward to having you back in Italy, @Ibra_official ?#ForzaViola ? #Fiorentina #Ibrahimovic #Ibra pic.twitter.com/Jw5jskEknD — ACF Fiorentina English ???? (@ACFFiorentinaEN) December 4, 2019
Looking forward to having you back in Italy, @Ibra_official ?#ForzaViola ? #Fiorentina #Ibrahimovic #Ibra pic.twitter.com/Jw5jskEknD
— ACF Fiorentina English ???? (@ACFFiorentinaEN) December 4, 2019
Cota lui Zlatan Ibrahimovic, la 38 de ani, a ajuns la 3,5 milioane de euro.
53 de goluri în 58 de meciuri a marcat atacantul pentru americani, din martie 2018 și până în prezent.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER