Fostul internațional german Markus Babbel, campion european în 1996, și actual antrenor al australienilor de la Western Sydney Wanderers a declarat în presa internațională că Usain Bolt nu va deveni niciodată fotbalist. Fostul campion olimpic la 100 și 200 de metri se antrenează cu Central Coast Mariners, rivala clubului lui Babbel, și speră so obțină un contract de profesionist.
„L-am văzut jucând și, cu toată dragostea mea, nu cred că poate deveni fotbalist profesionist nici într-o sută de ani. E senzațional ca acțiune de marketing pentru că a atras multă atenție către A-League. Dar nu poți să o iei în serios”, a spus omul care a jucat la Liverpool sau Bayern Munchen.
Bolt a marcat două goluri într-un amical, cu South West United, 4-2, a fost testat antidoping, dar încă nu a semnat un contract de profesionist, deși echipa sa va debuta în campionat duminică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER