Louis Saha (41 de ani), fostul mare atacant al lui Manchester United, susține că tânărul jucător al „diavolilor”, Marcus Rashford (22 de ani), se aseamănă foarte mult cu starul lui PSG, Kylian Mbappe (21 de ani).
Fostul fotbalist de pe „Old Trafford” spune că singurea diferență dintre Mbappe și Rashford este aceea că atacantul francez este un fotbalist mai direct.
„Da. Ambii sunt jucători foarte rapizi şi au abilitatea tehnică de a ieşi din situaţii în care sunt înconjuraţi de doi sau trei fundaşi. În ceea ce priveşte poziţia în teren, Marcus şi Kylian se aseamănă destul de mult. Le place să joace în bandă, dar şi în centru.
Punctul forte al lui Kylian este că este foarte direct, tot timpul. Nu se gândeşte de două ori. Acelaşi lucru l-am văzut şi la Rashford. Şi din punct de vedere al calităţii sunt la acelaşi nivel”, a declarat Louis Saha, pentru Goal.
Kylian Mbappe a avut numai cuvinte la superlativ pentru Liverpool, despre care spune că a fost o mașinărie în acest sezon de Premier League.
Atacantul francez este conștient de faptul că în spatele realizărilor avute de Liverpool stă multă muncă și un antrenor foarte bun.
„În acest sezon, Liverpool a fost o mașinărie în Premier League. Ei au făcut să pară că este ușor să obții victorii, însă nu este deloc așa.
Performanțele pe care ei le-au avut nu se întâmplă de la sine. Toate aceste lucruri au venit în urma unei munci asidue la antrenamente și prin prezența unui antrenor foarte bun”, a declarat Kylian Mbappe, pentru Mirror.
64 de milioane de euro este cota lui Marcus Rashford, conform transfermarkt.com
19 goluri și 6 pase decisive a dat Marcus Rashford în 32 de partide bifate pentru Manchester United, în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER