Fostul antrenor și jucător al lui PSG, Luis Fernandz, este extrem de nemulțumit de prestațiile campioanei Franței sub comanda lui Thomas Tuchel. Acesta consideră că tehnicianul neamț este cel mai slab antrenor numit de patronatul arab, de la preluarea echipei în 2011.
Luis Fernandez, fost jucător la formația franceză în perioada 1978-1986, a adus aminte de mai multe umilințe suferite de PSG, în ultimii ani, acesta susținând că cea mai catastrofală a fost înfrângerea cu Manchester United, din optimilie Ligii Campionilor de anul trecut, când în meciul tur, PSG a câștigat cu scorul de 0-1, iar în manșa retur, „diavolii” au întors soarta calificării cu scorul de 1-3. Tehnicianul francez a adăugat faptul că Tuchel este departe de nivelul lui Jurgen Klopp, Pep Guardiola sau Carlo Ancelotti.
Luis Fernandez s-a aflat și în calitate de antrenor principal la PSG în perioadele 1994-1996 și 2000-2003.
„Având în vedere rezultatele din sezonul trecut, Tuchel este cel mai slab antrenor pe care PSG l-a a avut de la venirea investitorilor arabi. Tuchel este foarte departe de nivelul lui Jurgen Klopp, Pep Guardiola sau Carlo Ancelotti.
Înfrângerea cu Manchester United cu siguranță că a lăsat semne. Vom vedea dacă jucătorii vor putea trece peste trauma din acel meci în partidele cu Borussia Dortmund.
Patronii clubului se așteaptă ca anul acesta PSG să prindă finala Champions League. Echipa are jucători capabili de a duce echipa în acel punct al competiției, dar este obligatoriu ca aceștia să aibă respect față de Dortmund.”, a declarat Luis Fernandez pentru presa din Germnania.
Thomas Tuchel a fost adus la PSG în vara lui 2018. De-alungul carierei acesta le-a mai antrenat pe Borussia Dortmund, FSV Mainz și FC Augsburg.
PSG o va întâlni în deplasare pe Borussia Dortmund în prima mansă din play-off-ul Ligii Campionilor, pe 18 februarie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER