Un fost mare internațional român este șocat de dispariția lui Andreas Brehme: „Până am intrat pe teren, Andi ne-a dat două goluri”. SPECIAL

Aurică Țicleanu, 65 de ani, deplânge moartea lui Andreas Brehme, 63 de ani, cel pe care l-a avut ca adversar la Universitatea Craiova, dar și la echipa națională a României.

Lumea fotbalului a mai pierdut un mare campion. Fostul mare internațional al Germaniei, autorul golului din finala Campionatului Mondial din Italia 1990 Germania – Argentina, 1-0, Andreas Brehme a decedat după ce a suferit un infarct în noaptea dintre luni spre marți.

Un fost mare internațional român este șocat de dispariția lui Andreas Brehme: „Până am intrat pe teren, Andi ne-a dat două goluri”

ProSport a stat de vorbă cu Aurică Țicleanu, cel care s-a confruntat cu Andreas Brehme.

Fostul fotbalist al oltenilor a fost  șocat de vestea primită, chiar de la ProSport, și a dezvăluit că ultima oară când s-a întâlnit cu Brehme a fost acum cinci ani, atunci când a avut loc un meci de old boys, în Germania, între FC Kaiserslautern – Universitatea Craiova.

 

Aurică Țicleanu a mărturisit că își găsește cu greu cuvintele, mai ales că a avut o relație bună cu Brehme. „Nu pot să cred că a murit. E sigură informația cu decesul lui Andi? Incredibil! Îl mai urmăream pe rețelele de socializare și pot să spun că am rămas cu el într-o relație bună, deși noi am fost adversari de câteva ori în carieră, dar adversari am fost doar pe teren.

 

Ultima oară ne-am văzut față în față acum vreo cinci ani, atunci când în Germania a fost organizat o întâlnire, de această dată la old boys, între FC Kaiserslautern și Universitatea Craiova. Am început ziua cu o veste foarte proastă. Cu Andi m-am întâlnit prima dată ca adversar în sferturile Cupei UEFA, Kaiserslautern – Universitatea Craiova. Eu începusem meciul pe bancă, știți problema mea de la ochi, iar până când am intrat eu, Andi ne dăduse deja două goluri. Știți bine că noi ne-am revenit abia după ce ei duseseră scorul la 3-0 și am marcat și noi de două ori. La Craiova i-am bătut apoi noi cu 1-0 și ne-am calificat în semifinale. Aveau trupă bună de tot.

Apoi m-am revăzut cu Andi în 1984 la Campionatul European din Franța, când România și RFG au fost adversare. Ne-au învins nemții cu 2 – 1. La noi nu a jucat Balaci, știți povestea cu Iliuță, iar Gică Hagi era abia la început de carieră și era foarte tânăr atunci. Andi Brehme a fost un fotbalist cu F mare. Era fundaș stânga, dar ara banda stângă și avea și un șut cu stângul senzațional. Vă repet: nu îmi vine să cred că a murit. El era și mai tânăr ca mine cu doi ani”, a spus Țicleanu.

Publicat: 20 02. 2024, 13:10