Marc Wilmots a fost selecționerul Belgiei, fiind demis după Campionatul European din 2016. El a declarat în presa internațională că s-a simțit trădat.
Belgia era una dintre favoritele EURO 2016, având în componență pe unii ca Lukaku sau Mertens, actualele staruri ale unor cluburi ca Manchester United și Napoli. „Diavolii” au fost însă eliminați din turneu de către Țara Galilor, iar Wilmots a fost demis. Totuși, tehnicianul a dezvăluit acum lucruri șocante.
„Mă enervam la culmea când vedeam că la ora 18:00 eu le vorbeam jucătorilor și-n 15 minute era pe rețelele sociale tot ce am spus. Chiar mă gândeam că e un fotbalist care și-a vândut naționala. Ceva foarte grav”, a „tunat” Wilmots.
Apoi, a anunțat că l-a descoperit pe vinovat: „Am vorbit cu mai mulți ziariști și ei mi-au spus că nu era un jucător, ci tatăl lui Courtois…Eu aflam echipa adversă cu o oră înaintea meciului și ei știau totul despre noi cu mult timp înainte. Adică ei își puteau pregăti mult mai bine meciul”.
Wilmots i-a spus lui Courtois, portarul lui Chelsea, ceea ce crede, iar la aflarea veștii, tatăl acestuia a reacționat . „Sunt acuzații foarte serioase. Dacă spune că are dovezi, să-l lăsăm să le arate”. Cele două părți ar putea ajunge la tribunal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER