Un fost star de la Real Madrid, reținut pentru tentativă de omor! E acuzat că a vrut să-l asasineze pe Kovacevic

Raul Bravo, fostul star de la Real Madrid, a fost reținut pentru tentativă de omor, toate acestea după ce în luna mai a fost arestat pentru că era capul unei rețele de trucare de meciuri în Spania.

Raul Bravo a fost reținut pentru tentativă de omor

Poliția din Grecia îl suspectează pe Raul Bravo că a pus la cale tentativa de asainat asupra lui Darko Kovacevic, cel care i-a fost coechipier la Olympiakos între 2007 și 2009. ”Kovacevic ar fi putut avea informații despre blaturile din Spania”, scriu jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport, cel care au legat cazul cu ”Operațiunea Oikos”, un doar de trucare de meciuri care duce direct la Raul Bravo.

Darko Kovacevic a fost atacat pe 7 ianuarie, în sudul Atenei, de doi indivizi mascați. Aceștia au tras asupra fostului fotbalist în apropierea casei sale. Sârbul a ajuns la spital pentru a i se trata rănile de la genunchi și de la încheieturi. Anchetatorii au descoperit mașina folosită, arsă, dar nu au găsit încă niciun glonț. Mai mult, aceștia cred că cei doi bărbați au apelat la gloanțe oarbe, numai pentru a-l speria pe Kovacevic.

În mai 2019 a scăpat de închisoare

Raul Bravo și Carlos Aranda au fost implicați în cazul scandalului meciurilor trucate din Spania, dar au fost eliberați din închisoare pe 31 mai 2019 după ce au plătit câte 100.000 de euro cauțiune.

Publicat: 18 01. 2020, 10:38
Actualizat: 18 01. 2020, 10:38