Ionuț Nedelcearu, fundașul în vârstă de 23 de ani al rușilor de la UFA, a fentat pandemia de coronavirus și a intrat în România, chiar dacă au fost impuse intedicții pe fondun crizei de COVID-19.
Ionuț Nedelcearu a profitat de faptul că Rusia a fost una dintre țările care au trecut târziu la măsuri împotriva noului coronavirus, iar acesta a ”fugit” în România înainte ca numărul total al cazurilor de COVID-19 din Rusia să depășească 8.600, cu 1.175 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore.
Fostul fundaș al lui Dinamo a explicat cum a reușit să părăsească Rusia înaintea implementării unor măsuri radicale de deplasare și a dezvăluit ce decizie a luat în momentul în care a ajuns în România. Ionuț Nedelcearu a hotărât să se autoizoleze, toate acestea deoarece poate fi controlat de autorități în orice moment.
„Am ajuns în România. Granițele sunt închise, dar am reușit cu colegii din Slovenia să luăm un charter. Nu am avut probleme, am completat un formular, iar acum stau în carantină la domiciliu.
Rusia nu era încă zonă roșie când am ajuns. Stau în casă, m-am izolat. E posibil să mă controleze oricând autoritățile. Dacă nu mă găsesc acasă, mă vor duce la spital și voi sta acolo”, a declarat Ionuț Nedelcearu conform TV Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER