Scandal de dopaj cu doar câteva luni înainte de Campionatul Mondial din Rusia. FIFA suspectează doi fotbaliști că au folosit substanțe interzise. Este vorba despre Ruslan Kambolov de la Rubin Kazan și Ivan Kniazev, fost la Ural Ekaterinburg, scrie L’Equipe.
Oficialii forului au demarat investigații în ceea ce-i privește pe cei doi bănuiți că s-au dopat. Viceprim-ministrul rus Vitali Mutko, însărcinat cu supravegherea activităților legate de organizarea Cupei Mondiale din această vară, a declarat că este la curent cu ancheta FIFA.
Kambolov, în vârstă de 28 de ani, a disputat două meciuri la națională, în 2015 și în iunie 2017. În vârstă de 25 de ani, Kniazev a jucat în echipa națională under 21 a Rusiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER