Un ochi plânge, altul râde. Marco Reus a fost singurul jucător cu motive de bucurie după înfrângerea Germaniei cu Mexic

Usturătoarea înfrângere a Germaniei cu Mexicul (0-1) din debutul la CM 2018 a însemnat, în mică măsură, un motiv de bucurie pentru un jucător al „Die Mannschaft”. Este vorba de Marco Reus, superstarul celor de la Borussia Dortmund, care a jucat săptămâna trecută primul meci la o Cupă Mondială. Reus a intrat atunci în minutul 60, înlocuindu-l pe Sami Khedira.

Mijlocașul de 29 ani nu a fost niciodată un obișnuit al meciurilor tari la națională. Germania l-a folosit cel mai mult la Euro 2012, unde Reus a bifat opt apariții și a înscris de două ori. În campania de calificare pentru CM 2014, a jucat șase partide, a dat cinci goluri și a oferit trei pase decisive. Cu toate acestea, selecționerul Joachim Low nu l-a înclus în echipa care a zburat spre Brazilia. Pentru fotbalist au mai urmat apoi patru meciuri în campania de calificare la Europeanul din 2016, după care doar amicale. Jucătorul se poate lăuda cu un total de 31 selecții.

Sezonul proaspăt încheiat cu Dortmund nu a fost unul prea reușit. Reus a stat departe de terenul de fotbal până pe 4 ianuarie, când s-a întors după o lungă accidentare de 220 zile. Accidentarea la ligamentele încrucișate a recidivat, iar BVB s-a putut baza serios pe el abia o lună mai târziu. Jumătatea lunii martie a venit cu o altă accidentare, care l-a ținut departe de teren alte 20 zile. Reus a marcat, totuși șapte goluri în 15 apariții, statistici ce i-au adus biletul pentru Mondialul din Rusia, prima convocare după doi ani.

Marco Reus face parte din jucătorii de calitate produși de BVB de-a lungul anilor, alături de Mats Hummels, Ilkay Gundogan, Robert Lewandowski și, mai recent, Pierre-Emerick Aubameyang. Față de ceilalți jucători, Reus a rămas fidel culorilor clubului, deși nu a dus lipsă de oferte. Iubit de fani și respectat de coechipieri, poartă banderola de căpitan la Dortmund.

După șase sezoane petrecute la echipa germană, acesta și-a prelungit înțelegerea pe cinci ani și va rămâne pe Signal Iduna Park până în 2023. Noul contract îi va aduce un venit anul de aproximativ 8 milioane euro, conform sillyseason.com. La semnarea noului angajament, Reus a declarat: „îmbrac tricoul lui Dortmund din 2012. Sunt bucuros și mândru să anunț că voi continua să-l port. Dortmund e casa mea, BVB e clubul meu. Încă din copilărie visam să joc în culorile alb și galben.”


Articol scris de Cristinel Roșu

 
Publicat: 23 06. 2018, 10:50
Actualizat: 23 06. 2018, 10:51