Unai Emery: „Contraatacurile madrilenilor au făcut diferența”
Tehnicianul echipei FC Sevilla, Unai Emery, a declarat marți seară, după înfrângerea din meciul cu Real Madrid contând pentru Supercupa Europei, că la acest joc contraatacurile madrilenilor au făcut diferența și că elevilor săi le-a lipsit precizia, informează uefa.com.
„Ne-am apărat bine, dar în atac ne-a lipsit ceva. Ne-au lipsit precizia și agresivitatea în fața porții adversarilor. Contraatacurile madrilenilor au făcut diferența. Suporterii ne-au susținut și vreau să le mulțumesc pentru că sunt alături de echipă. Și-au arătat susținerea tot timpul și noi am fost aproape de a înscrie. Au înțeles că ne-am luptat, că am încercat”, a spus Emery.
Formația Real Madrid, deținătoarea Ligii Campionilor, a câștigat Supercupa Europei, după ce a învins, marți, pe Cardiff City Stadium, cu scorul de 2-0, echipa FC Sevilla, deținătoarea Ligii Europa.
Golurile au fost marcate de Cristiano Ronaldo, în minutele 30 și 49.
Real Madrid a mai câștigat Supercupa Europei în 2002, când a învins Feyenoord, scor 3-1, în timp ce FC Sevilla s-a impus în 2006, scor 3-0, cu FC Barcelona.