Valentin Mihăilă este la mare căutare! Un „colos” din Italia a pus ochii pe internaționalul român
Valentin Mihăilă a avut un sezon foarte bun la Parma, deși a fost chinuit de accidentări. Iar presa Italiană susține că internaționalul român este dorit de Atalanta.
Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru opt milioane de euro.
Acesta are contract până în 2025 cu formația italiană.
Valentin Mihăilă este dorit de Atalanta
Presa italiană anunță că Atalanta este interesată de Valentin Mihăilă. Internaționalul român ar urma să fie cumpărat în cazul în care atacantul Josep Ilicic, care are oferte de la Milan și Lazio, va pleca de la Atalanta.
Sursa citată mai notează că formații precum AC Milan, Lazio sau Roma au fost interesate de serviciile lui Valentin Mihăilă, însă un impediment este reprezentat de Kyle Krause, patronul Parmei, care nu este dispus să-l lase pe internaționalul român să plece pentru o sumă mai mică de 20 de milioane de euro.
Valentin Mihăilă, OUT de la Jocurile Olimpice
Fostul jucător al Universității Craiova a fost operat pentru a doua oară la jumătatea lunii mai, după ce a acuzat o nouă pubalgie, iar revenirea sa pe teren e programată la începutul lunii august.
Astfel, Valentin Mihăilă nu va face parte din lotul lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice, care vor avea loc în perioada 21 iulie – 7 august.
„Am început recuperare de o săptămână. Timp de trei săptămâni mi-au spus să nu mă apuc de recuperare, să nu fac nimic, iar după să încep cu recuperare. Asta am făcut, merge destul de bine şi sper să-mi revin cât mai repede.
Acum nu sunt apt. Mai am o lună, o lună şi ceva până să-mi revin 100%. Doctorul care m-a operat mi-a dat un termen de 3 luni până voi putea juca primul meci, deci într-o lună, într-o lună şi jumătate voi putea intra în teren”, a declarat Valentin Mihăilă, pentru Oltenia TV.